DAVID-LAW

David-Law este o societate de avocați matură și dinamică care se dezvoltă continuu pentru a servi nevoile reale ale clienților.

Valorile noastre

ÎNCREDEREA DĂ ÎNCREDERE

Încrederea și loialitatea noastră câștigată față de client nu este doar un deziderat de-al nostru, ci un pilon aplicabil pentru fiecare relație client – avocat.

RELAȚIA CLIENT-AVOCAT

Suntem mai aproape de nevoile fiecărui client în parte, prin crearea unei relații avocat-client bazată în special pe încredere reciprocă, confidențialitate dar și realism.

SOLUȚIE ȘI PREVENȚIE

Reușim să prevenim apariția problemelor juridice și aplicăm soluții pentru rezolvarea conflictelor, conducând fiecare client pe calea către succes.

TRANSPARENȚĂ

Apreciem comunicarea deschisă, schimbul de informații cu clienții și luarea deciziilor în comun.

MOBILITATE

Societatea noastră este construită pentru a oferi servicii la nivel național, asistând și reprezentând clienții pe întreg teritoriul țării.

Protecția Datelor

Începând cu 25 mai 2018, la nivelul întregii Uniuni Europene precum și în orice alt stat din lume unde se folosesc date personale ale cetățeniilor UE, este aplicabil regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal, respectiv a regulamentul UE nr.679/2016 (General Data Protection Regulation sau GDPR).

ASISTARE ȘI REPREZENTARE

Echipa noastră de avocați are experiența necesară să vă asiste și reprezinte în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a autorităților și instituțiilor publice, precum și în fața altor persoane fizice sau juridice.

SERVICII JURIDICE ONLINE

Noile instrumente digitale ne permit să oferim servicii clienților folosind internetul și tehnologia ca instrumente de lucru.

Folosim noi forme de comunicare între avocat și client, oferind o mai mare viteză în comunicare.

CONSULTANȚĂ JURIDICĂ

Ca urmare a experienței dobândite punem la dispoziția tuturor clienților noștri servicii complete și dinamice de consultanță juridică. Vă oferim posibilitatea de a beneficia de servicii juridice de calitate exact în momentul în care aveți nevoie, rapid și simplu.

Fie că aveți nevoie de redactarea sau de verificarea unor documente cu valoare juridică, întâmpinați probleme în interpretarea unor dispoziții legale, ori doriți să fiți asistat la negocieri cu parteneri sau instituții ale statului, este suficient să ne contactați, avocații noștri vă stau permanent la dispoziție.

SERVICIILE NOASTRE

  • Ca operator de date cu caracter personal, este imperios necesar să vă asigurați o protecție maximă împotriva oricăror erori de prelucrare a datelor prin implementarea Regulamentului de către o echipă de profesioniști ai dreptului.
  • Vă oferim consultanță, atât prin punerea la dispoziție a informațiilor, cât și prin redactarea documentelor necesare respectării dispozițiilor legale cu privire la Regulament General de Protecția Datelor.
  • În primul rând trebuie știut că „date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”), direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare.
  • Obligațiile societăților care prelucrează aceste date sunt foarte complexe și se referă atât la informarea persoanelor vizate cu privire la drepturile pe care le au cât și la modul de prelucrare și la încheierea de convenții cu partenerii cărora li se comunică datele. Astfel, potrivit regulamentului, trebuie întocmite o serie de acte, în funcție de datele care se prelucrează, persoanele vizate sau modul de prelucrare.
  • Prin avocați cu vastă experiență profesională vă oferim consultanță, redactare și implementare a regulamentului însă asigurăm totodată și reprezentarea în litigii care au ca obiect protecția acestor date sensibile.

ÎNTÂMPINI O PROBLEMĂ? ÎNTREABĂ UN AVOCAT

Deschide chatul
Dorești să ne contactezi?
Salut! 👋
Ai nevoie de un avocat?